joi

Boreal

În cartier
zăpada neatinsă e călcată de mine și
de tine
lăsăm în urmă flori cu câte
patru petale
ca trifoii norocoși sub care se ascunde
un pui de urs polar
inutil Steaua Nordului
e luminița de la capătul tunelului în care nu mai pot fi.

De la noapte îmi plimb
ursul pe lună.

marți

1-0

Avioanele semnează în alb pe toată
pagina albastră:
certificat de posibil
deces în al nouălea cer
magie neagră din cutia neagră
aer
gol
de
aer
rai? iad?!
panică.

Alarmă falsă.
E dragoste
!
Semi-infarct.

miercuri

Open your eyes, I'm coming home

Pe cer, țigara aprinsă
scânteia lângă ei;
vitralii verzi o reflectau în luminile
boreale 
fetița zurlie care dansează în nebuloa-
se întoarce
acasă.


joi

Iarnă ***


În jurul meu copaci albi stau
nemișcați într-un goblen cusut de mama & un câine subțire aleargă
spre cer săracul 
nimeni 
pe pământ nu știe că infernul
începe în irisul tău
mai puțin
eu îmi simt buzele roșii ca dropsurile
sunt reci – închide-ți ochii//

Sunt o silfidă risipită sub un fir de etamină despic gerul în alb și negru:
singură refac clarul lunii în povestea cusută de mama c-un fir de ceapă.